Renault comercializează Sandero II în Brazilia

Publicat: 25 Iunie 2014

sandero2Constructorul auto francez Renault a decis să înceapă să comercializeze în Brazilia modelul Sandero II, în cursul desfășurării Campionatului Mondial de Fotbal 2014, model produs la uzina de la Curitiba, alături de

Logan și 4x4 Duster, în condițiile în care acest stat este a doua mare piață pentru Renault, după Franța, informează cotidianul francez 'La Tribune'.
În timp ce modelul Logan II a fost lansat în Brazilia încă de la finele anului trecut, modelul Sandero II va fi pus în vânzare luna aceasta, iar versiunea "Stepway" va ajunge pe piață la finele lui 2014.

În primele cinci luni ale acestui an, vânzările Renault pe piața din Brazilia au crescut cu 11,5%, până la 68.060 unități, chiar dacă, pe ansamblu, piața auto din Brazilia înregistrează o scădere de 8,3%, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile (Anfavea).
Renault și Ford (2,9%) sunt singurii mari constructori auto care câștigă teren pe piața din Brazilia.

Chiar dacă Renault este al cincilea constructor auto din Brazilia, după rivalii Fiat, Volkswagen, Chevrolet (GM) și Ford, începând din 2011 Brazilia este a doua mare piață din lume pentru grupul auto Renault, după cea din Franța, și, totodată, una din cele mai rentabile.
La orizontul anului 2016, Renault mizează în Brazilia pe o cotă de piață de 8%, în condițiile în care, în prezent, rețeaua sa de concesionari numără 275 de puncte de vânzare.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar