S-a incheiat conflictul colectiv de munca de la Dacia

Publicat: 20 Ianuarie 2015

dacia-angajatiSindicatul Automobile Dacia și patronatul francez al uzinei au căzut la acord în ceea ce privește noul contract colectiv de muncă. Cele două părți au semnat astăzi contractul punând punct conflictului de muncă declansat încă de la începutul anului

2015.

Despre drepturile obținute ne-a vorbit viceliderul Ion Iordache:
"De data aceasta, ambele părți au avut solicitări. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a durat atât de mult această negociere. Administrația iși dorea un contract colectiv de muncă pe doi ani de zile iar salariații de la Dacia pe un an de zile. Până la urma sa ajuns la un acord iar contractul de muncă s-a făcut pe un an de zile.La capitolul salarizare am negociat și am ajuns la un acord, astfel de la 1 ianuarie 2015 salariile operatorilor va fi o crestere salariala de 150 lei pe luna iar cele ale personalului TESA cu 100 de lei și o primă care se acordă in luna mai de 1410 lei. Celelalte drepturi din contract au rămas neatinse. A fost un contract care sa negociat îndelungat dar rezultatele sunt mulțumitoare pentru ambele părți."

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar