Se scumpesc GAZELE de la 1 iulie! VEZI cu cât crește prețul

Publicat: 29 Iunie 2015

gaze-aragazSchimbări importante vor avea loc peste doar câteva zile. De la 1 iulie se scumpesc gazele, însă românii vor plăti facturi mai mici la energia electrică. De asemenea, salariul minim creşte cu 8 procente, iar amenzile de circulaţie vor fi şi ele mai

mari.

Cea mai importantă schimbare de la 1 iulie este creşterea facturilor la gazele naturale cu circa 12 la sută, informează România TV. Guvernul a negociat un nou calendar de liberalizare a preţurilor pentru populaţie cu instituţiile internaţionale, iar prima creştere de preţ din noul calendar se aplică de la 1 iulie. Românii vor resimţi scumpirea la iarnă, când se consumă mai multe gaze. Cei mai loviţi vor fi cei care se încălzesc cu centrale de apartament pe bază de gaze naturale.
În schimb, facturile la energia electrică vor scădea uşor, cu circa 1,5 la sută. Explicaţia-liberalizarea preţurilor aduce tarife mai mici cu rezervarea energiei consumate.
O altă modificare importantă de care beneficiază peste 1 milion de angajaţi din România este majorarea salariului minim pe economie de la 975 de lei până la 1050 de lei. Un sfert dintre salariaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim. De la 1 iulie, toţi aceşti angajaţi vor câştiga mai mult.
Pe de altă parte, creşterea salariului minim măreşte automat şi amenzile de circulaţie. De miercurea viitoare, un punct de amendă creşte cu 8 procente, până la 105 lei.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar