Și divorțul se scumpește

Publicat: 16 Martie 2015

divortPersoanele care divorţează pe cale administrativă, la primărie, vor plăti mai mult de anul viitor, Guvernul majorând, în proiectul actualizat al Codului Fiscal, taxa fixă care trebuie achitată şi lăsând primarii să crească la rândul lor această taxă cu până la

50%, faţă de doar 20% în prezent. Taxa ajunge la bugetul local.
Procedura de divorţ pe cale administrativă poate fi folosită de către soţii care nu au copii şi presupune depunerea unei cereri la ofiţerul de stare civilă de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.

Conform legii, pentru această procedură trebuie achitată o taxă standard de 500 lei, care poate fi majorată de primărie cu cel mult 20%.

Proiectul Codului Fscal prezentat în urmă cu o lună de Guvern menţinea taxa fixă la 500 lei, dar lăsa dreptul primarilor să majoreze această sumă cu până la 50%.

În proiectul actualizat de Cod Fiscal, datat 13 martie şi obţinut de MEDIAFAX, este prevăzut că taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă va fi în cuantum de 532 lei şi va putea fi majorată prin hotărâre a consiliului local tot cu până la 50% din această valoare.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar