Șoferii din Argeș au protestat în fața Guvernului

Publicat: 18 Decembrie 2015

taxi-protestMii de taxiuri, camioane şi autobuze au blocat ieri traficul în Capitală, pentru a cere reducerea tarifului RCA şi eliminarea supraaccizei din preţurile carburanţilor începând din ianuarie 2016. Delegaţia transportatorilor invitată la negocieri la

Guvern a ieşit după mai bine de două ore, liderii protestatarilor arătându-se dezamăgiţi pentru că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor şi anunţând că vor continua discuţiile privind RCA, iar protestele ar putea fi reluate de anul viitor.
Printre participanţii la protestul organizat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, împreună cu Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Patronală a Transportatorilor „Europa 2002", Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi şi Asociaţia Operatorilor de Transport „Apulum", s-au aflat şi aproximativ 200 de şoferi argeşeni. Trei firme din judeţ, Com Divers Auto RO, Lazăr Company şi Hodlmayr, au pus la dispoziţie câte un autocar/microbuz. Încă de miercuri, firme argeşene precum Com Divers Auto RO, Eliton Trans, Lazăr Company, Alex Transport, Transcarpaţi, Prima Casă Trading au fost printre primele care şi-au exprimat intenţia de a participa la miting.
Delegaţia transportatorilor invitată la negocieri la Guvern a ieşit după mai bine de două ore, liderii protestatarilor arătându-se dezamăgiţi pentru că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor şi anunţând că vor continua discuţiile privind RCA, iar protestele ar putea fi reluate de anul viitor.

Reprezentanţii transportatorilor, care au protestat de la 10.00 la 15.00 în Piaţa Victoriei, au discutat timp de peste două ore la Guvern cu vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Administraţiei.

După discuţii, liderii protestatarilor au ieşit, arătându-se dezamăgiţi din cauza faptului că problemele lor vor avea soluţionare în viitorul apropiat.

"Ne-a spus domnul Dâncu că supraacciza nu are cum să o scoată, deoarece deja s-a votat în Parlament pentru bugetul de anul viitor. Am discutat şi de drepturile de autor şi ne-a promis că va discuta cu cei de la ORDA să plătim o singură taxă în momentul înmatriculării maşinii, de exemplu de 100 de euro, şi să nu mai fim nevoiţi să plătim lunar", a spus Mihai Ghişa, vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

În ceea ce priveşte RCA, transportatorii au fost invitaţi la o nouă discuţie, marţi, la sediul ASF.

"Suntem mai optimişti, că avem şanse să scadă preţul RCA-ului. Dacă totuşi vedem marţi că nu avem şanse de izbândă, ne vom întoarce în stradă", a spus Ghişa, precizând că un nou protest nu va putea avea loc până la sfârşitul acestui an, dat fiind că se apropie sărbătorile, dar nu este exclus să aibă loc la începutul anului viitor.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar