Șoferul din Mioveni a fost arestat.

Publicat: 10 Decembrie 2014

accident-aut01Şoferul criminal din Argeş care a ucis doi oameni, soţ şi soţie, a fost arestat preventiv. În timp ce se afla în faţa judecătorilor, tânărului i s-a făcut rău şi a ajuns din nou la spital. Din cauza vitezei cu care conducea, el a pierdut

controlul volanului şi a lovit în plin o maşină. A ucis doi oameni şi a lăsat orfani doi copii.
Şoferul de 21 de ani care a provocat tragedia din Mioveni a fost arestat preventiv.

Miercuri dimineaţă, tânărul s-a prezentat în sala de judecată, la Tribunalul Argeş, însă nu a mai apucat să fie audiat pentru că i s-a făcut rău. Acesta a acuzat dureri de spate şi a fost transportat la spital. După câteva ore, medicii au decis că el se poate întoarce în faţa magistraţilor pentru audieri.

Tânărul nu se află însă la prima abatere. În urmă cu doi ani, vitezomanul a participat la o cursă ilegală de maşini în urma căreia un tânăr a murit, dar beizadeaua a scăpat de pușcărie.
Șocant este că părinţii ucigaşului vor să-i înfieze pe cei doi copii care au rămas orfani în urma carnagiului de pe şosea de Sf Nicolae, ca o mișcare probabil pentru a-i obține acestuia o pedeapsă mai blândă. La cum și-au crescut copilul însă, și dacă gestul ar fi fost unul sincer, suntem convinși că orice rudă a copiilor ar fi o familia mai bună decât cea a criminalului.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar