Șoferul TIR-ului care a făcut accidentul în Grecia este din Pitești

Publicat: 06 Octombrie 2014

accident-autoŞoferul român implicat în accidentul din nordul Greciei este, din nefericire, din Pitești. Cinci oameni au murit şi 20 au fost răniţi după ce camionul pe care îl conducea a intrat cu viteză într-o coloană de maşini staţionate. 35 de vehicule, inclusiv trei camioane, au fost avariate. Şoferul tirului implicat în accidentul din Grecia nu deţinea atestat de şofer profesionist.


Firma pentru care lucra a mai fost amendată la începutul anului tocmai din acelaşi motiv. Societatea este din Argeş, a fost înfiinţată anul trecut şi deţine o singură maşină, cea implicată în accident. Linmar Job Trans are licenţă valabilă de transport, iar autotrenul era în leasing.
Inspectorii Autorităţii Rutiere România şi cei de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier fac verificări la sediul firmei din Piteşti, din "Carol Davila".

Șoferul, Nicolae T., este reţinut de poliţia locală. La început, politia anunţase că şoferul, în vârstă de 39 de ani, a fugit de la locul accidentului. Dar ulterior a dezminţit această informaţie. Omul era în stare de şoc, pe câmp, la câţiva metri, dar pentru că nu ştie greceşte, la început nu au putut să se înţeleagă cu el.
În Grecia, ancheta judiciară e în plină desfăşurare - şi, potrivit presei, autorul faptei va fi acuzat de omor din culpă. Audierile continuă luni, în prezenţa Consulului General al României la Salonic.
Potrivit unor surse, în spatele tirului se aflau şi alte maşini cu număr de România. Unul dintre şoferi a văzut că iese fum din roata tirului în momentul în care a început frânarea şi l-ar fi anunţat prin staţie pe conducătorul care a provocat accidentul. A fost însă prea târziu.

În cursul zilei de luni sunt preconizate noi audieri la tribunal, pe baza informaţiilor şi probelor culese de la locul accidentului. Şoferul autocamionului va fi asistat la audierile de luni atât de un traducător, cât şi de un avocat. Consulul General al României la Salonic va asista la şedinţa de audieri preconizată, fără a avea competenţă legală de a influenţa în vreun fel procedurile judiciare aflate în curs, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.
Conform primelor declaraţii date de şoferul autocamionului în timpul audierilor, rezultă că acesta a văzut semnalizările luminoase care indicau restricţii de circulaţie cauzate de lucrările la carosabil, însă nu a putut opri vehiculul din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare.

Sursa: ProArges

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar