Spectacol inedit cu muzică, lasere şi lumini, la Mioveni

Publicat: 01 Iulie 2014


laserUltima seară din cadrul Zilelor Oraşului Mioveni s-a consumat duminică 29 iunie, în faţa unei asistenţe impresionante, câteva mii de persoane ocupând centrul civic.

După concertul trupei Direcţia 5, aproape un sfert de oră, centrul civic a fost inundat de culoare, fum şi lumina laserelor, efectele şi formele proiectate fiind o adevărată încântare pentru privirile şi sufletele spectatorilor.
A fost pentru prima dată când la Mioveni s-a organizat un asemenea spectacol, dar, după reacţiile şi aplauzele celor prezenţi, cu siguranţă că nu va fi ultima dată.

Foto:Cătălin Neacşu

 

 

 

 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar