Tradiţii pentru spor şi sănătate pentru praznicul Izvorului Tămăduirii

Publicat: 24 Aprilie 2014

5 292x400Tradiţii pentru spor şi sănătate pentru praznicul Izvorului Tămăduirii

În fiecare an, în Vinerea Luminată, prima vinere după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic împărătesc închinat minunilor înfăptuite de Maica Domnului.

Sărbătoarea evocă un miracol ce datează din secolul al V-lea. Potrivit tradiţiei, sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi aminteşte de o minune petrecută pe vremea evlaviosului Leon I (457-474), cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. În această zi de sărbătoare ne îndreptăm gândul şi rugăciunile îndeosebi spre Maica Domnului, aceea care a devenit izvor al dumnezeirii prin naşterea Mântuitorului Hristos.

Istoricul sărbătorii

Legenda spune că, în timp ce Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului (Istanbulul de astăzi), a întâlnit un bătrân orb, iar Leon s-a oferit să-l călăuzească.

Din discuţiile purtate, Leon şi-a dat seama că bătrânul orb era un credincios luminat de Dumnezeu. El le mărturisea creştinilor întâlniţi în drumurile sale că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, recunoscută ca protectoare a sihaştrilor retraşi în acele locuri.

Legenda mai spune că cei doi au purtat discuţii captivate referitoare la Învierea Domnului şi cei doi s-au rătăcit în pădurea deasă. Însetat, orbul l-a rugat pe însoţitorul său să-i dea apă de băut. Leon a căutat multă vreme o sursă de apă, dar n-a găsit. În momentele sale de întristare, Leon a auzit-o pe Maica Domnului :" Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi!

Atunci vei cunoaşte cine sunt eu !" Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus". În mod miraculos, bătrânul şi-a recăpătat vederea. Atunci, când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat :"Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit !" Copleşit de miraculoasa întâmplare, Leon a îngenuncheat lângă orb şi a rostit : „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor , fântâna dătătoare de sănătatea"! În acea zi, înţeleptul orb i-a făcut lui Leon o profeţie:" În curând, vei ajunge împărat!".

Când profeţia orbului s-a împlinit, iar Leon a ajuns în scaunul împărătesc, prima sa grijă a fost să ridice o biserică, în apropierea izvorului tămăduitor . După ce orbul şi-a recăpătat vederea, la izvorul tămăduitor , şirul minunilor a continuat. A băut apă din izvorul vindecător chiar împăratul Justinian şi s-a însănătoşit, după o grea suferinţă.

La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, turiştii vin să se închine într-o biserică care poartă hramul „ Izvorul Tămăduirii", lăcaş înălţat în secolul al XIX-lea. În acelaşi timp, la subsolul sfântului lăcaş există un paraclis ce adăposteşte şi azi apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

Tradiţii pentru spor şi sănătate în ziua praznicului

În toate lăcaşurile ortodoxe de cult de la oraşe şi de la sate, în această zi se săvârşesc, după rânduiala specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. La sfârşitul slujbei, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată cântând troparul : „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte , şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău".

În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator şi îndepărtează energiile negative şi paguba.

Efectele Agheasmei sfinţite în ziua praznicului

Apa sfinţită acum are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care beau agheasma se înzdrăvenesc. Din această agheasmă se bea dimineaţa, înainte de micul dejun. De asemenea, cu Aghesma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.

Maica Domnului, un Izvor al Tămăduirii

Asimilarea Maicii Domnului ca Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece aceasta este mijlocitoarea noastră către Iisus, este cea care a suferit pentru fiul Său pe „Drumul Crucii". De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „ jurământul juvenil". Ceremonia se face în fiecare an cu prilejul acestei sărbători între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex.

Tinerii trebuie să împlinească mai multe rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut, o lumânare. Tradiţia de a se lega, de a se da de-a verii şi verişoarele, înfrăţitul-legământ între băieţi sau însurăţitul- legământ între fete urmăreşte un scop umanitar; prin jurământul juvenil, verii, verişoarele, înfrăţiţii se ajută reciproc în cele mai dificile momente din viaţa lor.

Şi persoanele mature mai fac acest legământ, spunându-şi surate, fârtaţi, veri, verişoare, comportându-se ca şi cum ar fi rude. Scopul principal al acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care s-a legat, până la moarte.

Ziua praznicului, norocoasă pentru fântânari

În tradiţia populară, ziua Izvorului Tămăduirii este cea mai norocoasă pentru săpătorii de fântâni. Pentru că apele se zbuciumă şi sunt foarte zgomotoase; de aceea, izvoarele pot fi descoperite cu uşurinţă.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar