Tronsonul Pitesti-Sibiu ar putea fi prins in Master Planul de transport ca autostrada

Publicat: 26 Noiembrie 2014

autostrada-pit-sibMinistrul Transporturilor, Ioan Rus, a anuntat joi, in urma unei intalniri cu reprezentantii Uzinelor Dacia Mioveni, ca va discuta si va analiza posibilitatea ca tronsonul Pitesti - Sibiu sa fie prins in forma finala a Master Planului General de Transport ca autostrada, in doua faze, anunta Mediafax.

La intalnirea cu managementul si cu sindicatele Uzinelor Dacia Mioveni, reprezentantii societatii au afirmat ca daca ar exista un drum corespunzator, durata de transport a masinilor exportate s-ar injumatati, a anuntat joi intr-un comunicat Ministerul Transporturilor.

In cadrul discutiilor, Rus a anuntat ca va discuta si analiza cu AECOM posibilitatea ca tronsonul Pitesti ¬ Sibiu sa fie prins in forma finala a Master Planului General de Transport ca autostrada, in doua faze.

"Faza intai, sa spunem, daca nu or sa fie alte conditii, drum expres, faza a doua autostrada. Dar in faza intai exproprierile se fac in regim de autostrada, deci vom construi un spatiu pentru autostrada, studiu de fezabilitate si proiectare se fac pentru autostrada. (...) La nivelul circulatiei de acum, cativa ani ne-ar satisface. Ne-ar rezolva problema de acum. In etapa a doua drumul expres se va transforma in autostrada. Daca vom fi extrem de bine organizati, in 2018 la final, am putea circula pe drumul expres. Am putea avea in 2018 o legatura transcarpatica adevarata, Pitesti - Sibiu", a declarat Rus.

Constructia autostrazii Sibiu-Pitesti a fost solicitata insistent marti de participantii la prima dezbatere publica a Master Planului, document unde traseul figureaza ca drum expres, iar ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a precizat ca dupa 2020 este posibila modernizarea soselei la profil de autostrada.

"Drumul expres nu inlocuieste ideea de autostrada, ci este o faza intermediara de la nimic la autostrada, prin nimic intelegand drumurile actuale pe care le avem. Aceasta evolutie, de la inexistenta la existenta autostrazii parcurge o faza intermediara, a parcurs in toata Europa si in toata lumea. Sigur, unii care au avut bani si posibilitati au facut direct autostrazi", a spus atunci Rus.

In actuala varianta a Master Planului, sectiunea Sibiu - Pitesti, de 115 km, una dintre cele mai asteptate autostrazi din Romania, promisa de autoritati, figureaza ca viitor drum expres.

Oficialul a precizat ca subiectul acestei autostrazi va fi rediscutat cu reprezentantii AECOM, consultantul statului in realizarea Master Planului, si ca in momentul in care documentul va deveni unul operational vor putea fi realizate "unele retusuri".

"Sunt de acord ca pe Pitesti - Sibiu, la analiza intregii situatii prezentate de colegii de la Pitesti, putem face exproprierea la nivel de 70 de metri, la regim de autostrada, proiectarea pe ceea ce inseamna elementele care nu se mai modifica sa se faca pe autostrada si diferenta pe drum expres", a spus ministrul.

El a aratat ca, in conditiile in care constructia unui drum expres ar fi cu 25-30% mai ieftina, diferenta fondurilor va putea fi alocata pentru alte proiecte, iar intr-o a doua etapa, dupa 2020, drumul expres Sibiu - Pitesti ar putea fi transformat in autostrada.

In forma actuala a Master Planului, drumul expres Sibiu - Pitesti are un cost estimat de 1,97 miliarde euro.

Potrivit informatiilor Ministerului Transporturilor, drumurile expres vor avea minim doua benzi pe sens, la fel ca autostrazile, insa banda de urgenta si parapetii laterali sunt optionali. Viteza maxima admisa pentru automobile va fi de 120 km/ora, fata de 130 km/ora in cazul autostrazilor, in cazul camioanelor valorile fiind egale, respectiv 100 km/h.

Romania ar trebui sa construiasca 656 kilometri de autostrada si 2.226 kilometri de drumuri expres pana in anul 2030, potrivit datelor din Master Planul de Transport.

Sectorul de transport din Romania are nevoie de investitii de 49 miliarde euro in intervalul 2014 - 2030, insa sursele de finantare insumeaza 34,98 miliarde euro, echivalentul a 71% din necesar. Din cei aproape 35 miliarde euro pe care Romania ii poate accesa pana in 2030, suma de 9,8 miliarde euro va fi asigurata pana in 2020, diferenta de 25,17 miliarde euro urmand sa fie disponibila in intervalul 2021 ¬ 2030.

Master Planul General de Transport este un document strategic in baza caruia vor putea fi accesate fondurile structurale pentru transport aferente perioadei 2014 - 2020

Ungaria va termina doar la primavara autostrada pana la Nadlac

Ioan Rus a mai afirmat ca Ungaria va termina abia la primavara autostrada pana la Nadlac, in timp ce segmentul de la Pecica pana la granita va fi circulabil din decembrie, dar se va putea iesi din tara tot prin vama actuala din Nadlac, printr-o bretea rutiera de sase kilometri.

Ministrul Ioan Rus a fost prezent, joi dupa-amiaza, pe autostrada Nadlac-Arad, pentru a inspecta stadiul lucrarilor, el declarand presei ca este "surprins" sa afle ca Ungaria va termina partea sa de autostrada, de la Mako la granita (parte din Coridorul IV Pan-european), abia in primavara anului viitor, in timp ce Romania va avea sosea circulabila pana la granita in decembrie, mai exact segmentul de la Pecica la Nadlac, adica lotul I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am aflat cu surprindere ca facem autostrada mai repede decat ungurii, ne-am apucat cu o harnicie deosebita sa lucram", a spus ministrul Ioan Rus.

Directorul santierului de pe partea romana, Adrian Adler, a precizat ca, desi autostrada va fi circulabila in decembrie, iesirea din tara se va face tot prin actualul punct de frontiera de la Nadlac.

"Pana la sfarsitul anului vom putea da in circulatie autostrada. Din informatiile noastre, legatura cu Ungaria nu se va putea face intrucat partea maghiara nu termina lucrarile in acest sezon. Va fi un drum de legatura cu DN 7, de sase kilometri, aflat in executie, pe care se va putea circula prin actuala vama Nadlac", a declarat Adler.

El a adaugat ca traficul greu nu va putea folosi aceasta bretea rutiera care va leaga autostrada de Nadlac, pentru ca nu exista conditii de asteptare in coloana a autocamioanelor pentru iesirea din tara, avandu-se in vedere ca pe DN 7 exista aproape in permanenta coloane de automarfare.

"Autocamioanele din Vama Nadlac nu vor putea astepta si pe drumul de legatura cu vama, pentru ca va avea doar doua benzi", a spus Adler, care a propus ca doar autoturismele si autocarele sa aiba acces pe segmentul de autostrada dintre Pecica si Nadlac.

Adler a precizat ca se fac eforturi pentru a se finaliza si primii sase kilometri din segmentul cuprins intre Pecica si Arad (lotul II al autostrazii Nadlac-Arad), astfel incat de la Arad la granita sa se circule pe soseaua de mare viteza.

"Facem eforturi ca pentru lotul doi sa finalizam primii sase kilometri de legatura cu DN 7. Aici avem probleme cu vremea, cu ploile, pentru ca sunt 70.000 de metri cubi de umplutura pentru terasamente de realizat", a spus Adler.

Referitor la conexiunea de la frontiera a autostrazii realizate de Romania cu cea din Ungaria, Adrian Adler a spus ca este necesar cat mai repede un acord guvernamental intre cele doua tari privind punctul de trecere a frontierei. Acest punct ar urma sa fie realizat pe teritoriul Romaniei, in urma unei intelegeri cu Ungaria, care prevede ca pe teritoriul acestui stat sa fie un punct la Bors, pentru o viitoare autostrada care va trece pe acolo.

Constructia autostrazii Nadlac-Arad a fost impartita in doua loturi, pe o distanta totala de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de consortiul romano-portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,9 milioane de lei, iar lotul al doilea (16,6 kilometri) de compania germana Alpine Bau, pentru 411,4 milioane de lei.

CNADNR a reziliat insa, in 2012, contractul pentru primul tronson, motivul principal fiind intarzierea lucrarilor.

La finele anului trecut, CNADNR a atribuit asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl un contract de 308 de milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea primului tronson al autostrazii Nadlac-Arad, care fusese inceput de constructorul Romstrade. Contractul de proiectare si executie al autostrazii Nadlac-Arad si drum de legatura, Lot 1 - km 0+000 - km 22+218, a fost atribuit in 19 decembrie, in urma unei licitatii deschise, pentru pretul cel mai scazut.

CNADNR a reziliat in vara anului trecut si contractul de proiectare si executie a lotului doi, in lungime de 16,6 kilometri, dupa falimentul constructorului, Alpine Bau din Austria, comunicand la vremea respectiva ca stadiul de executie a lucrarii era de 84,75%, cativa kilometri fiind neasfaltati.

Astfel, asocierea italo-germana Astaldi-Max Boegl va finaliza lucrarile la cel de-al doilea lot, intre Pecica si Arad, pentru 110,7 milioane de lei, (25,1 milioane de euro) cu TVA.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania anunta ca in 26 septembrie a fost semnat contractul de proiectare si executie la Autostrada Nadlac-Arad si Drum de legatura, Lotul 2, km 22+218 - km 38+882 pentru remedierea lucrarilor existente si finalizarea lucrarilor ramase de executat. Contractul a fost atribuit, in urma unei licitatii deschise, Asocierii Astaldi SpA - Max Boegl Romania SRL si are o valoare totala de 89.348.287,63 lei fara TVA.

Finantarea este asigurata din fonduri europene (85%) si sume de la bugetul de stat (15%).

Lucrarile se vor realiza pe o lungime de 16,6 kilometri. Contractul vizeaza finalizarea lucrarilor ramase de executat, inclusiv conexiunea cu primul lot al autostrazii si varianta de ocolire a orasului Arad.

sursa http://www.hotnews.ro/

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar