Ziua Europeană Împotriva Obezităţii, marcată în Mioveni

Publicat: 20 Mai 2014

ccmPentru a trage un semnal de alarmă asupra riscului de obezitate în rândul tinerilor, Primăria Mioveni în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi Unităţile de Învăţământ de pe raza oraşului desfăşoară în data de 22 mai 2014, o campanie de informare şi educare dedicată Zilei Europene Împotriva Obezităţii (ZEIO).

Astfel, în sala de spectacole Dacia a Centrului Cultural Educativ, începând cu ora 12.00, va avea loc o dezbatere informativă, unde se vor distribui pliante cu informaţii despre măsuri de prevenire a apariţiei obezităţii, în special în rândul tinerei generaţii, tot mai afectată în ultimii ani.
De asemenea, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.12 "TIC PITIC", începând cu ora 15.00, va avea loc un seminar despre cum îi putem învaţa pe preşcolari să mănance sănatos.
Obiectivele acestui campanii sunt: promovarea unor comportamente alimentare sănătoase în rândul preşcolarilor, conştientizarea importanţei unui comportament alimentar sănătos pentru dezvoltarea fizică şi psihică, implicit respectarea unor norme de igienă şi alimentaţie sănătoasă.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar